Faceți căutări pe acest blog

marți, 6 noiembrie 2012

O seară la teatru: Călătoriile lui Gulliver. Prea puţin.

2 noiembrie, seara. Teatrul Naţional. În renovare. Culoarea cărămizie aleasă pentru acoperiş mă înnebuneşte, nu se integrează deloc în peisaj. În fine, intru. Lume multă, siluete şi vestimentaţii diverse, de la blugi şi bocanci la rochii elegante şi costume reci&corecte. Poate că ar fi nevoie de o mai bună semnalizare a locurilor, loja 2 e cam greu de găsit, multe persoane confundă lojile cu balcoanele, se creează mici agitaţii. O găsesc până la urmă şi iau loc. E răcoare. Mă bucur că am avut inspiraţia să nu las haina la garderobă. Mai sunt 15 minute până va începe piesa. Pe scenă nişte tipe costumate în cai albi se agită, nechează. Am un început de emoţie, oare o să-mi placă, nu o să-mi placă piesa lui Purcărete? O s-o înţeleg? O să îmi aducă vreo senzaţie, vreo trăire în plus? Mă gândesc că a fost premiată la Festivalul de Teatru de la Edinburgh, deci prea rău nu poate fi.
Începe. Dau telefonul pe silent, pentru că uneori, dar numai uneori, îmi place să fiu civilizată. Nu are sens să povestesc piesa, ar fi dificil şi inutil, am reţinut doar anumite scene şi sensuri. Cultura e bolnavă. I se dă o lovitură zdravănă în cap încă de la început, yahooi zănateci fac asta şi fug. Cultura e aşezată apoi pe un pat de spital şi îşi plânge disperarea. Alături de ea tot felul de bolnavi, vindecaţi simbolic de doctori. Alţi doctori care ucid nou-născuţi şi le prăjesc organele. Cine le mănâncă va fi sănătos. Copilul pe tricicleta de lemn în formă de cal pedalează de zor. Mă gândeam că el este metafora timpului. Vocea povesteşte din capitolul despre yahooi şi obiceiurile lor. E suficient să priveşti pe scenă să-ţi dai seama cât de dezgustători sunt ei, cum se prefac civilizaţi, în costumele lor de corporatişti, cu servietele diplomat, cum zâmbesc la comandă, pentru a sfârşi prin a-şi sfâşia hainele şi a se bate. Mă gândesc că yahooii ăştia sunt peste tot în jurul nostru. Cineva scoate nişte păpuşele din cutia de lemn. Le trânteşte pe podea şi undeva nişte fiinţe suferă, lovite, trântite. O tehnică mişto în scena târfei Corina. Actriţe care îşi folosesc doar capetele şi mâinile, manevrate de la spate ca în teatrul de păpuşi de către actorii care le împrumută şi vocile lor. Păpuşa vie Corina mimează o scenă de sex oral unui actor, apoi se păruieşte cu celelalte păpuşi. Grotesc dar realist. Ciudat, scena e atât de vulgară încât nici pornografică nu mi se mai pare. La final, cultura beteagă (în scaunul cu rotile), dispare din scenă cu copilul în braţe. Timpul va decide ce şi cum.
Mi-a plăcut scenografia. La început dă senzaţia de piesă alb-negru. Jocurile de lumini şi umbre, realizate cu ajutorul pânzelor, mişcarea scenică sunt excelente. Nu m-am plictisit într-o oră şi jumătate cât ţine piesa. Dar îmi doresc să o revăd, pentru că e destul de complexă şi dificilă ca să o pot cuprinde pe toată într-o singură seară (mă rog, poate alţii pot şi asta). E genul de piesă la care nu trebuie să mergi cu idei preconcepute sau aşteptări, e bine să fii pregătit pentru orice. E într-un fel ca păţania unui amic de-al meu care prin clasa a 10-a se pregătise înfrigurat să vadă un film porno pe un canal TV, a aşteptat până după miezul nopţii să se culce părinţii şi frate-su şi când a deschis TV-ul, surpriză: la postul respectiv era noaptea gay.

luni, 5 noiembrie 2012

Câştigătorii Concursului Naţional de Poezie Ion Sângereanu, ediţia I

Sâmbătă, 3 noiembrie, au fost premiaţi la Ocna Mureş câştigătorii primei ediţii a Concursului Naţional de poezie Ion Sângereanu. Din păcate nu am putut ajunge acolo (distanţa foarte mare şi mici probleme personale), dar sunt bucuroasă că am un loc pe podium. Mi-a părut bine şi de faptul că pe lista premianţilor s-au aflat şi alţi tineri care se regăsesc de obicei printre laureaţii concursurilor de gen, ceea ce înseamnă că manifestarea culturală de la Ocna Mureş a început cu dreptul şi promite să fie şi pe viitor un concurs de calitate. La ediţia din acest an au participat peste 60 de poeţi din ţară şi din Rep. Moldova.

Am tot căutat zilele astea poeme ale lui Ion Sângereanu, dar nu am găsit. Mi-ar fi plăcut să le citesc.

Iată mai jos lista premianţilor:

Marele Premiu - Ştefania Miruna Belea, Bucureşti
Premiul I - Delia Grosu, Bucureşti
Premiul al II-lea - Marina Popescu, Bucureşti (adica io:) )
Premiul al III-lea - Mihai Ionuţ Ologu, Vulcan, Hunedoara
                          - Nicolae Ghe. Mihăilă, Galaţi
Menşiuni: - Adelina Dozescu, Lugoj
               - Adriana Nuc Balogh, Ocna Mureş
               - Silviu Mihăilă, Alba Iulia
               - Cristina Steliana Voicu, Ploieşti
               - Valentin Macaveiu, Alba Iulia.

joi, 1 noiembrie 2012

Poem virtual pentru un iubit imaginar *


Între noi sunt kilometri de cuvinte
şi săptămâni de tăceri,
între noi sunt atâtea priviri adresate trecătorilor
la întîmplare,
sunt oglinzile în care eu mă rujez ca şi cum
ar trebui să-ţi zâmbesc în secunda următoare,
între noi sunt cauciucurile tale all seasons
care fac oraşul să pară elastic,
sunt fileuri peste care mingea nu trece niciodată,
între noi sunt rafturile mele cu cărţi
şi cărţile care încep să se întindă pe noptieră,
pe covor, rânduite treptat spre uşă,
între noi pozele cu flori şi pisici,
Munţii Bucovinei şi Marea Neagră
(nu ştiu dacă ai observat, dar în unele seri
devine neînchipuit de albă)
şi muzica pe care o ascult când scriu poeme
sau când mă gândesc că poate le şi citeşti.
Între noi se ridică tot mai evident zidul
pe care ne atârnăm singurătăţile,
pe care postăm diverse chestii şi ne credem
cei mai interesanţi oameni din lume.


* Poemul face parte dintre cele premiate la un concurs ale carui rezultate le voi publica zilele urmatoare.

luni, 29 octombrie 2012

Câştigătorii Concursului Naţional de Poezie Traian Demetrescu

Sâmbătă 27 octombrie a avut loc la Craiova festivitatea de premiere a celei de XXXIV-a ediţie a Concursului Tradem. Iată şi lista premianţilor:
Premiul I - Costel Drejoi, Slatina, jud. Olt;
Premiul al II-lea - Sude Emil Iulian, sat Pietrişu, jud. Prahova;
Premiul al III-lea - Havran Otto, Târgu Lăpuş, jud. Mureş;
Premiul special - Roxana Ştiubei, Craiova, jud. Olt.

Organizatorii se mândresc cu 60 de participanţi, dar ne spun că dintre cei 4 laureaţi doar 2 au venit la festivitate. Din punctul meu de vedere, lista premianţilor e cel puţin dubioasă, la un search pe google doar Roxana Ştiubei poate fi găsită ca şi poetă, premiată şi la alte concursuri şi publicată în diverse reviste. Restul...no name.


"Taken 2 - Teroare în Istanbul", sau cum să te împaci eroic cu fosta soţie

Întâlnirea cu filmul produs de Luc Besson a fost pentru mine un soi de blind date. Am zărit bannerul pe unul din zidurile exterioare de la Plaza mall, într-o dimineaţă, din tramvai. Şi am decis că vreau să-l văd, din simplul motiv că afişul în culori întunecate mi-a aprins brusc un beculeţ: film de acţiune.
 Şi nu pot să spun că am fost dezamăgită, chiar este un film de acţiune, fără timpi morţi, dar cu destui tipi morţi (din fericire, nişte morţi deloc ostentativi şi deloc rânjiţi), fără să mă plictisească în ora şi jumătate cât a durat. Pe alocuri este însă previzibil (mai ales în ceea ce priveşte finalul) are şi câteva replici pline de umor (ceea ce măguleşte puţin eventuala inteligenţă a privitorului), dar una peste alta e un film care te ţine în priză. Mi-a plăcut felul în care Mills, corect (dar nu sclipitor) interpretat de Liam Neeson, dezleagă împreună cu fiica sa puzzle-ul răpirii sale şi a fostei soţii, deşi in the real life e cam greu de crezut că aşa ceva se poate întâmpla. Dar, ca idee, a fost interesant. Referitor la jocul actorilor, am remarcat-o pe Maggie Grace, în rolul lui Kim, fiica fostului agent CIA Mills. Nu am văzut Taken, dar în Taken 2 personajul Kim interpretat de ea m-a făcut să uit că totul e doar un scenariu şi să simt tensiunea.
Pe scurt, dacă vreţi o idee năstruşnică despre cum să vă împăcaţi cu fosta soţie, reţeta e simplă: ucideţi fiul unui albanez influent şi alţii din gaşca lui de răufăcători, veţi fi apoi răpiţi de acesta şi de oamenii săi care vor vrea, evident, să vă ucidă. Ei vă vor răpi şi fosta soţie şi vor încerca să pună mâna şi pe fata voastră pentru a o batjocori într-un bordel. Cu multă îndemânare, cu inteligenţă şi forţă fizică, veţi reuşi să scăpaţi din plasa indivizilor, vă veţi învăţa fiica să conducă un taxi furat pe străduţele înguste ale Istanbulului, să treacă în mare viteză peste şinele de cale ferată taman prin faţa unui tren şi să scape astfel de urmăritori, iar în final veţi trăi fericiţi toţi trei până la adânci bătrâneţi sau până la Taken 3 :)

miercuri, 24 octombrie 2012

Concursul naţional de Poezie Ion Sângereanu, ediţia I

Anul acesta debutează Concursul Naţional de Poezie Ion Sângereanu, organizat de consiliul Judeţean Alba, Primăria Ocna Mureş şi Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” Alba. Aflat la prima sa ediţie, concursul se adresează elevilor, studenţilor şi tinerilor creatori de poezie care nu sunt membri ai Uniunii Scriitorilor şi nu au volume publicate.
Lucrările (maxim 10 poezii), dactilografiate sau tehnoredactate la calculator în 3 exemplare, la 1,5 rânduri, Times New Roman, în sistemul motto (fiecare lucrare va fi semnata cu un motto, iar datele personale ale concurentului vor fi trecute pe o foaie introdusă într-un plic pe care va fi scris acelaşi motto) vor fi trimise, cu menţiunea „Pentru concursul de poezie «Ion Sângereanu»”, până la data de 31 octombrie 2012, pe adresa: Biblioteca Judeţeană “Lucian Blaga” Alba, Str. Trandafirilor, nr. 22, Alba Iulia, jud. Alba, cod 51013. Lucrările pot fi  trimise şi în format electronic, pe adresa de mail bjalba@gmail.com, dar creaţiile trimise în format electronic trebuie să fie într-un fişier separat de cel în care sunt menţionate datele personale.
 Juriul, format din personalităţi ale culturii din Alba Iulia şi prezidat de Aurel Pantea, va acorda următoarele premii:
-Premiul „Ion Sângereanu” – în valoare de 500 de lei;
-Premiul I – în valoare de 300 de lei;
-Premiul II – în valoare de 200 de lei;
-Premiul III –  în valoare de 100 de lei.

Festivitatea de premiere va avea loc în data de 3 noiembrie 2012, la Ocna Mureş.

http://www.google.ro/url?sa=t&rct=j&q=&esrc=s&source=web&cd=7&ved=0CFIQFjAG&url=http%3A%2F%2Fwww.bjalba.ro%2FCONCURS%2520DE%2520POEZIE%2520ION%2520SINGEREANU.doc&ei=VpCHUIChG8vAswbWMQ&usg=AFQjCNERYmSpvi_G3pMnjrUI0LcAh5gkCA&sig2=-MEBJmrt8uVuntV61WnpUQ

marți, 23 octombrie 2012

Rezultatele Concursului national de poezie Ion Pillat

Săptămâna trecută la Piteşti s-a încheiat cea de-a 6-a ediţie a Concursului naţional de poezie Ion Pillat... Acolo unde-n Argeş. Juriul având ca preşedinte pe prof. univ. dr Nicolae Oprea şi compus din scriitorii  Magda Grigore, Denisa Popescu, Mircea Bârsilă, Dumitru Augustin Doman a decis următorul clasament:

-Marele Premiu al Consiliului Judeţean Argeş  - Mihai Gheorghe, 31 ani, Motru, jud. Gorj;
-Premiul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Argeş - Vlad Sibechi, 25 ani, com. Boroaia, jud. Suceava
-Premiul Centrului de Cultură „Brătianu” – Ştefăneşti, 17 ani, Iezer, jud. Botoşani
-Premiul Bibliotecii Judeţene „Dinicu Golescu” – Argeş - Adrian George Matus, 21 ani, Satu-Mare, jud, Satu-Mare  
-Premiul Revistei de cultură „Argeş” - Ioana Nestorescu, 34 ani, Bucureşti.

Mai multe impresii despre concurs şi mostre din creaţiile căştigătorilor puteţi găsi accesând următorul link:

http://www.poezie.ro/index.php/press/14016347/Premian%C5%A3ii_Concursului_na%C5%A3ional_de_poezie_Ion_Pillat..._Acolo_unde-n_Arge%C5%9F__ 

 

joi, 4 octombrie 2012

Au început înscrierile la cea de VI-a ediţie a Festivalului Internaţional de Poezie şi Epigrame Romeo şi Julieta la Mizil. Regulile rămân aceleaşi:
-4 creaţii la secţiunea poezie
-4 creaţii la secţiunea epigrame.

Limite maxime de vârstă nu există (iată că persoanele nemulţumite de impunerea criteriului de maxim 30-35 de ani la concursurile literare pot fi acum mulţumite :) ). Există în schimb o altă limită: minim 14 ani pentru concurenţii înscrişi.

Textele trimise la ambele secţiuni nu trebuie să fi fost publicate până la data festivităţii de premiere, adică până la 26.01.2013. Evident, nu vor fi acceptate texte care nu aparţin autorilor, texte care conţin greşeli gramaticale, vulgarităţi gratuite etc.

Textele pot fi trimise fie completând formularul de înscriere de pe site-ul festivalului http://www.romeojulietalamizil.ro/index.php?page=1_1

fie prin posta, pe adresa :
prof. Laurenţiu Bădicioiu, Liceul Teoretic „Grigore Tocilescu”,
str. N.Bălcescu, nr.131, Mizil, Prahova, cod 105800, cu menţiunea:
pentru „Romeo şi Julieta la Mizil”, ed. a VI-a.

Indiferent de metoda de transmitere,  concurenţii nu vor semna lucrările, ci vor folosi un motto. Pentru lucrările trimise prin poştă asta înseamnă că pe lucrări va fi trecut un motto, iar în plicul depus la poştă va fi introdus un alt plic închis pe care va fi înscris respectivul motto şi în interiorul căruia se va regăsi o foaie cu datele de contact ale concurentului. Pentru lucrările trimise direct de pe site, motto-ul va fi trecut în rubrica respectivă din formular.
Data limită de înscriere este 30.12.2012.

Pentru secţiunea Epigramă există o temă impusă, pentru una din cele 4 epigrame: Mizilul. În sprijinul concurenţilor se oferă şi sugestii beletristice: revista Furnica, 175 de minute la Mizil (de Geo Bogza), O zi solemnă (de I.L. Caragiale) , Romeo şi Julieta la Mizil (de George Ranetti).

Restul detaliilor precum şi Regulamentul complet şi laureaţii ediţiilor precedente se pot găsi pe site-ul Festivalului  http://www.romeojulietalamizil.ro/

Succes tuturor participanţilor!

joi, 5 iulie 2012

Revista Dunarea de Jos nr. 124

In revista Dunarea de Jos nr. 124, aparuta la Galati, se regasesc si cateva poeme de-ale mele, chestie pentru care-i multumesc lui Andrei Velea:)

http://www.ccdj.ro/files/124%20revista%20DJ.pdf


marți, 29 mai 2012

Facts of life 7 / Încă o după-amiază în care nu te-ai ales cu nimic


Ce chestie să trecem unul pe lângă altul
în magazinul ăla în care lumea
se înghesuia să probeze pantofi;
eu ca de obicei cu pungile pline, purtate
de iubitul meu galant,
tu în acelaşi tricou portocaliu,
mâinile în buzunare şi părul dezordonat
poate ceva mai albit după 3 ani.
O mică ezitare,
ai lăsat privirea în jos,
undeva mai în spate amicul tău Sorin
râdea cu gura până la urechi.

marți, 22 mai 2012

Concursul national de poezie Ion Pillat, 19-20 octombrie 2012

Am primit acum ceva vreme un anunţ de concurs literar, împreună cu rugămintea de a-l da mai departe. Ceea ce şi fac acum:
Consiliul Judeţean Argeş, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Argeş, Biblioteca Judeţeană „Dinicu Golescu” – Piteşti, Centrul de Cultură „Brătianu” – Florica – Ştefăneşti, Centrul Cultural Piteşti

REGULAMENTUL
Concursului naţional de creaţie poetică „Ion Pillat – Acolo unde-n Argeş...”
Ediţia a VI-a
19-20 octombrie 2012

Concursul nostru se adresează creatorilor de poezie care NU au depăşit vârsta de 35 de ani, NU sunt membri ai Uniunii Scriitorilor Români şi NU au volume tipărite.
Fiecare concurent poate trimite cel mult 10 poezii, purtând fiecare în loc de semnătură un motto care se va regăsi şi pe un plic închis, conţinând datele personale ale autorului: numele, prenumele, vârsta, profesia, adresa, telefonul etc.
Lucrările, dactilografiate sau culese la calculator în 3 (trei) exemplare, la 1,5 rânduri, Times New Roman, vor fi trimise, cu menţiunea „Pentru concursul de poezie «Ion Pillat»”, până la data de 20 septembrie 2012, pe adresa
Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Argeş C.J.C.P.C.T. Arges,
str. Armand Călinescu,
nr. 14, Piteşti, judeţul Argeş,
cod poştal 110047, tel./fax: 0248-219080.
Creaţiile trimise la concurs nu se înapoiază.

luni, 21 mai 2012

Premiile Festivalului Internaţional de poezie Tudor Arghezi

Un alt eveniment care a avut loc în weekendul trecut este Festivalul Internaţional de Poezie Tudor Arghezi, la Târgu-Jiu şi Târgu-Cărbuneşti.

Iată şi  premianţii secţiunii de poezie , printre care, cu bucurie am aflat că mă număr şi eu:

Premiile pentru grupaj poezie:
 
Premiul I- Mihai Gheorghe, Motru
Premiul al II-lea  şi Premiul revistei ,,Ramuri” Craiova- Lupaşcu Ana-Maria, Suceava
Premiul al III-lea- Andreea Teliban, Bucureşti
Menţiune – Andra Gabriela Prodea, Bucureşti
Premiul revistei ,,Acolada” Satu-Mare - Marina Popescu, Bucureşti (that's me :) )
Premiul revistei ,,Argeş”, Piteşti – Andrei Velea, Galaţi
 
Pentru a afla castigatorii celorlalte sectiuni,  puteti consulta blogul lui Andrei Velea




Zilele de poezie Constantin Virgil Banescu - rezultatele concursului de poezie

18-19 mai la Târgovişte au avut loc Zilele de poezie Constantin Virgil Bănescu. Iată şi premianţii acestei ediţii:

-Premiul „Constantin Virgil Bănescu” – Vlad Pojoga din Sibiu
-Premiul Primăriei Municipiului Târgoviște – Alexandru Văsieş din Bistriţa
-Premiul Teatrului Municipal Târgoviște – Cristi Cotarcea
-Premiul Centrului Judeţean de Cultură Dâmboviţa – Dan Dediu
-Premiul Societății Scriitorilor Târgovişteni – Ilinca Pop
-Premiul Bibliotecii Județene „I. H. Rădulescu” Dâmboviţa- Radu Niţescu
-Premiul Grupului Şcolar „Voievodul Mircea” Târgovişte – Marina Popescu (that's me :))

miercuri, 9 mai 2012

FESTIVALUL - CONCURS NAŢIONAL DE CULTURĂ ŞI LITERATURĂ ,,PRIMĂVARA ALBASTRĂ’’, ediţia a IX-a, Pucioasa

Cea de-a IX-a ediţie a Festivalului Primăvara albastră va avea loc la Pucioasa (jud. Dâmboviţa) între 18-19 mai 2012 şi se adresează tinerilor scriitori cu vârste între 14 şi 35 de ani şi care nu sunt membri ai vreunei asociaţii sau uniuni de scriitori.
Secţiunile de participare sunt:
1. poezie - se vor trimite 5 lucrări;
2. proză - 3 lucrări a câte 3 pagini;
3. teatru scurt - 2 piese de 1 act;
4. jurnalism/eseu/reportaj - 2 lucrări a 4 pagini.

Lucrările dactilografiate sau culese electronic vor fi transmise până pe 15 mai (data poştei) cu indicaţia "pentru concurs". la adresa: BIBLIOTECA GH. N. COSTESCU, STR. FÂNTÂNELOR NR.7, PUCIOASA, JUD. DÂMBOVIŢA, COD 135400.
Se va folosi sistemul motto: pe lucrări va fi trecut motto-ul ales de către concurent, iar într-un alt plic închis (pe care se va regăsi acelaşi motto) se va introduce o foaie cu numele şi prenumele concurentului, data şi locul naşterii, adresa şi numărul de telefon.

În cele 2 zile ale concursului vor avea loc diverse manifestări culturale: spectacole, lansări de carte, recitaluri de poezie.

Pentru fiecare secţiune în parte juriul va acorda premiile 1, 2, 3 şi menţiune, precum şi premii ale unor reviste, ziare şi alte instituţii de cultură, totul culminând cu Trofeul "Primăvara albastră" pentru cea mai bună creaţie din cadrul tuturor materialelor înscrise în concurs.

Organizatorii vor suporta cheltuielile de masă ale participanţilor.

Preşedintele juriului este Prof. doctor George Coandă.

Pentru detalii suplimentare, numărul de telefon este 0734.45.08.77

vineri, 20 aprilie 2012

Festivalul Internaţional de Literatură "Tudor Arghezi", ediţia a XXXII-a, 17-20 mai 2012, Târgu-Jiu Şi Târgu-Cărbuneşti – Gorj

Am primit pe mail informaţii legate de ediţia a 32-a a Festivalului Internaţional de Literatură Tudor Arghezi care propune celor interesaţi următoarele secţiuni:
- Premiile naţionale de literatură Tudor Arghezi pentru Opera Omnia;
- Premiul Tudor Arghezi pentru Opera Omnia;
- Premiul pentru Opera Prima (volum de debut în poezie);
- Secţiunea Cuvinte potrivite pentru volum de poezie în manuscris;
- Secţiunea Bilete de papagal pentru grupaj de poezie;
- Secţiunea de arghezologie;
- Secţiunea de promovare a operei argheziene.

Termenul limita de trimitere a lucrarilor (dactilografiate într-un singur exemplar, în deja celebrul sistem "motto") este 15 mai 2012, pe adresa Centrul Judeţean pentru Promovarea şi Conservarea Culturii Tradiţionale Gorj,  Calea Eroilor nr. 15, Târgu-Jiu, judeţul Gorj, cod poştal 210135.

Mai multe informaţii legate de condiţiile de participare şi desfăşurarea Festivalului:


marți, 27 martie 2012

O amintire

Tatăl meu, economist de profesie, a spus cândva un lucru mai degrabă literar: "Mai devreme sau  mai târziu toţi vom fi o amintire."
Asta va fi de acum înainte domnul Constantin Carbarău, fondator al revistei Sud, din Bolintin Vale.
Amintirea unei zile de octombrie cu ceaţă & soare, cu premiul al II-lea la concursul de poezie Dimitrie Bolintineanu, cu mulţi scriitori şi critici literari de toate vârstele (cu precădere vârste mai înaintate), unii mai cunoscuţi, alţii mai puţin cunoscuţi. Printre ei şi eu cu emoţiile mele, bucuria de a fi câştigat primul meu premiu literar, vocea puţin tremurată atunci când Horia Gârbea m-a invitat să spun câteva cuvinte despre mine, cine sunt şi ce fac. Amintirea unui om firav, dar în permanenţă neliniştit, cu hainele şi părul în dezordine, agitându-se ca totul să fie ok, programul festivităţilor să se desfăşoare aşa cum trebuie şi lumea să fie mulţumită. Un boem care iubea literatura. Dar, mai important decât orice: VOCEA energică şi veselă (mi l-aş fi închipuit altfel pe domnul Carbarău, dacă m-aş fi luat după acest aspect - probabil mai solid, mai rumen în obraji) care cu câteva zile înainte de concurs mi-a spus la telefon că am luat premiul al doilea la poezie la Concursul Dimitire Bolintineanu.
Am aflat de pe blogul domnului Liviu Ioan Stoiciu că azi domnul Constantin Carbarău va fi înmormântat la Bolintin. Nu am putut ajunge, dar amintirea va rămâne mereu, prin rândurile astea, prin diploma de la concurs şi numărul de telefon pe care încă îl mai am în agendă şi nici nu-l voi şterge. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească pe domnul Carbarău!



luni, 19 martie 2012

De undeva de jos iarba pare prea înaltă

Tu stai pe un scaun albastru în tramvaiul 8,
aluneci ca de obicei spre cartierul Ferentari
acolo unde un câine alb cu pete negre
aşteaptă aproape de scara blocului nehotărât -
sunteţi prieteni sau nu?
să te muşte? să latre? -
Azi nu ţi-ai mai pus fular
(ăla gri de la mine, lână 100%
luat de la C&A),
porţi o geacă subţire, gânduri transparente,
încerci să reconstitui atmosfera de primăvară,
proiectezi imagini cu ramuri înflorite,
zumzetul adolescenţilor ameţiţi care colorează aleile din Herăstrău.
În tramvai miroase uşor a roţi încinse,
asta îţi aminteşte de aurolacii de ieri care duhneau
şi-mi scrii un mesaj care mi se pare genial:
"Azi a fost cald şi oamenii străzii au rămas jos.
Ei tund cu dinţii firele de iarbă
să nu crească prea mult."*

* Many thanks to my friend Cris, for this inspiring message :)



miercuri, 7 martie 2012

Festivalul Internaţional Lucian Blaga, 6-9 mai 2012

Pentru cei care doresc să participe la cea de-a XXXII-a a Festivalului care se va desfăşura la Sebeş, Lancrăm şi Alba-Iulia, există două secţiuni: poezie şi artă plastică. Mai multe informaţii legate de înscriere, pe siteul Centrului Cultural "Lucian Blaga" Sebeş:

http://cclbsebes.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=66&Itemid=55




luni, 5 martie 2012

Facts of life 1/Stau ghemuită lângă zid


...de parcă asta n-ar fi suficient
şi toate visele astea mâzgălite
cu noul meu ruj red intense de la sephora
şi dacă nici asta n-ajunge
tricourile pe care scrie tokyo
şi pe care le-am lăsat toată vara
întinse pe sârmă
uite-aşa, să se decoloreze
să ia tot soarele pe care eu
eu nu l-am avut
de parcă interesează pe cineva
dar în caz că
eu zic am 29 de ani ochi căprui
citesc ginsberg şi fumez
ori de câte ori mi se pare
că totul devine banal.