Faceți căutări pe acest blog

vineri, 5 aprilie 2013

FESTIVALUL CONCURS NATIONAL "REZONANTE UDESTENE", 24-26 MAI

Un festival de tradiţie&prestigiu pe care îl recomand, am participat în ultimii 3 ani, am fost printre premianti, am văzut lucruri frumoase, am cunoscut şi oameni frumoşi. 


Consiliul Judeţean Suceava prin Centrul Cultural Bucovina, respectiv Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, în colaborare cu Societatea Scriitorilor Bucovineni, Crai Nou Suceava, Primăria comunei Udeşti, Biblioteca Bucovinei “I.G. Sbiera” şi Complexul Muzeal Bucovina, organizează ediţia a XVIII-a a Festivalul-concurs de literatură „REZONANŢE UDEŞTENE” , în perioada 24 – 26 mai 2013, la Suceava şi Udeşti. 
MENŢIONĂM CĂ ÎNCEPÂND CU CEA DE-A XVII-A EDIŢIE, FESTIVALUL LITERAR „EUSEBIU CAMILAR – MAGDA ISANOS” DE LA UDEŞTI ŞI-A SCHIMBAT DENUMIREA ÎN FESTIVALUL-CONCURS DE LITERATURĂ „REZONANŢE UDEŞTENE”.
Concursul îşi propune să descopere, să sprijine şi să promoveze noi şi autentice talente în rândul creatorilor din literatura de astăzi şi se va desfăşura pe trei secţiuni: poezie, proză scurtă şi reportaj literar.
Festivalul se desfasoara sub egida Festivalului European al Artelor „Ciprian Porumbescu”.

R E G U L A M E N T

1. Sunt acceptate în concurs lucrări nepublicate şi nepremiate la alte concursuri literare, tehnoredactate cu diacritice.
2. La concurs pot participa autori de orice vârstă, care nu sunt membri ai Uniunii Scriitorilor, nu au debutat editorial şi nu au obţinut Marele Premiu la ediţiile precedente ale concursului.
3. Lucrările, dactilografiate în cinci (5) exemplare, vor fi trimise pe adresa:
Centrul Cultural Bucovina,
Secţia Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Suceava
Str. Universităţii nr. 48, Suceava, 720228
4. Lucrările se trimit până la data de 22 aprilie 2013. Ele vor purta în loc de semnătură un motto ales de autor. În coletul poştal va fi introdus un plic închis (având acelaşi motto), care va conţine numele şi prenumele autorului, locul şi data naşterii, studii, activitate literară, adresa completă, numărul de telefon şi eventual adresa electronică.
5. La secţiunea poezie, fiecare participant are dreptul de a se înscrie în concurs cu minimum cinci şi maximum zece poezii. La secţiunea proză scurtă, fiecare participant are dreptul de a se înscrie în concurs cu minimum o proză scurtă şi maximum trei. La secţiunea reportaj literar, fiecare participant are dreptul de a se înscrie în concurs cu un reportaj de maximum cinci pagini.
6. Un concurent poate participa la toate secţiunile.
7. Lucrările nu se returnează, ele urmând a intra în patrimoniul concursului „REZONANŢE UDEŞTENE”, iar laureaţii vor fi publicaţi în „Caiete udeştene”, volum editat pe suport electronic de Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Suceava din cadrul Centrului Cultural Bucovina.
8. Laureaţii vor fi anunţaţi până la data de 17 mai 2013, pentru a fi prezenţi la festivitatea de premiere, precum şi la manifestările prilejuite de finalizarea Concursului, care vor avea loc la Suceava şi Udeşti, între 24 şi 26 mai 2013. Manifestările vor fi cuprinse in cadrul Festivalului European al Artelor „Ciprian Porumbescu” si vor consta în lansări de carte, şezători literare, recitaluri de poezie, recital cameral, vizite la muzee şi monumente de artă din judeţ, realizate cu participarea membrilor juriului şi a altor personalităţi literare. Organizatorii asigură cazarea şi masa. Transportul va fi suportat de laureati si invitati. În eventualitatea în care laureaţii doresc să fie însoţiţi şi de alte persoane, acestea trebuie să-şi suporte integral toate cheltuielile, iar organizatorii trebuie anunţaţi până cel mai târziu la data de 20 mai 2013, pentru a face rezervările necesare.
9. Juriul concursului va fi alcătuit din critici literari, poeţi, prozatori, redactori şefi de reviste literare, membri ai Uniunii Scriitorilor din România.
10. Membrii juriului nu mai pot schimba ulterior ordinea rezultată în urma jurizării.
11. Pentru cele mai valoroase lucrări prezentate în concurs, juriul va acorda următoarele premii:

POEZIE: Marele premiu „MAGDA ISANOS” , Premiul I, Premiul II, Premiul III
Premiul „CONSTANTIN ŞTEFURIUC”
PROZĂ SCURTĂ: Marele premiu „EUSEBIU CAMILAR”, Premiul I, Premiul II, Premiul III
REPORTAJ LITERAR: Marele premiu „MIRCEA MOTRICI”, Premiul I, Premiul II, Premiul III

Vor fi acordate, în funcţie de posibilităţi, şi premii ale unor reviste literare.
Relaţii suplimentare: tel: 0745-773290 – Carmen Veronica Steiciuc

luni, 1 aprilie 2013

Festivalul Emil Botta - Adjud, editia a II-a, 18-19 mai 2013

Cei interesaţi se pot înscrie până pe data de 1 mai la Festivalul Concurs de Poezie Emil Botta care se va desfăşura în zilele de 18-19 mai la Adjud. Condiţiile de înscriere sunt:
-participanţii să nu fi depăşit vârsta de 30 de ani, să nu fie membri ai Uniunii Scriitorilor şi să nu fi debutat editorial;
-să trimită 5 - maxim 10 poezii, în 5 exemplare, scrise cu Times New Roman 12, la un rând, cu diacritice;
-să trimită poeziile în sistem motto, astfel: 
Lucrările vor purta în loc de semnătură un motto ales de autor. În coletul poştal va fi introdus un plic închis (având acelaşi motto), care va conţine un curriculum vitae al autorului. Se va specifica:
- numele şi prenumele autorului;
- motto-ul pus pe plicul mic şi grupajul de poezii;
- locul şi data naşterii;
- studii;
- activitate literară;
- adresa completă;
- numărul de telefon.

Adresa pe care se vor trimite lucrările este: Casa de Cultură „Tudor Vornicu” – Municipiul Adjud, strada Libertăţii, nr. 7, cod poştal 625100, cu menţiunea pentru FESTIVALUL - CONCURS DE POEZIE „EMIL BOTTA”.

Laureaţii vor fi anunţaţi până la data de 12 mai 2013, pentru a fi prezenţi la festivitatea de premiere, care va avea loc la Casa de Cultură „Tudor Vornicu” Adjud.

Juriul concursului va fi alcătuit de scriitori, membri ai Uniunii
Scriitorilor din România.

Juriul va acorda următoarelor premii:
- Premiul I – 500 lei
- Premiul II – 300 lei
- Premiul III – 200 lei. Juriul îşi va rezerva dreptul de a redistribui anumite premii.
Vor fi acordate în funcţie de posibilităţi, premii ale unor reviste literare.

Organizatorii vor asigura cazarea, transportul şi masa (diurna) invitaţilor.

Relaţii suplimentare: tel: 0744891319 – prof. Catană Ion
tel: 0723719439 - prof. Spirescu Paul