Salonul 4

E noapte
s-au mai dus vreo doi
iată ceva realist și lipsit de metaforă.
Aici e viața aici trăiți-muriți
a zis înveșmântat misterios în halat
o să curățăm cearceafurile
alții la rând
îi vom înfășa ca pe niște nou-născuți
îi vom hrăni
le vom arăta porumbeii de la geam
apoi îi vom învăța să zboare.

Hallucination

Bărbaţii pe care i-am iubit în secret
amprentele lor tot mai vizibile pe zid
încercând să se caţăre, să treacă dincolo
palmele lor desfăcute ca ale prizonierilor când se predau
palmele lor mari înaintând prin tranşee pline de noroi
se târăsc spre trupul meu gol

Meciul (fragment din ceva care...va deveni la un moment dat o proză mai măricică)

Tare ciudat. Parcă aș fi Gulliver într-una din călătoriile sale. De când am intrat în orașul ăsta, aud peste tot aceleași cuvinte. Sunt mai degrabă un fel de exclamații, ca niște lozinci. Mă uit cu atenție la oameni. Seamănă destul de bine între ei, deși dacă îi studiezi mai îndeaproape vezi că au trăsături fizice distincte. Dar hainele, felul în care își poartă părul... aproape identice. Mă gândesc să-i studiez, pentru că demult nu am mai văzut atâția oameni la un loc, desfășurând activități cât se poate de umane: mergând, fumând, conducând mașini, intrând și ieșind din magazine, plimbându-și bebelușii în cărucioare. Erau oameni exact ca aceia pe care mi-i aminteam eu din trecut: ca părinții mei, ca soția și socrul meu, ca toți aceia pe care îi cunoscusem pe când locuiam în orășelul natal. Mi se părea că trecutul a deschis în fața mea, ademenitor, un album cu poze alb-negru în care toți acești oameni înviau pentru câteva clipe și-și retrăiau viețile. Apoi, când privirea mea se muta în altă direcție, ei redeveneau niște poze impersonale. Nu-mi explicam nici eu prea bine de ce aveam sentimentul ăsta ciudat. Poate pentru că stătusem prea mult în casa cu poze și pierdusem noțiunea timpului și a realității. Sau poate că și aici era tot un loc cu poze. Nu o casă, ce-i drept, ci un oraș.

-M-am îndrăgostit și cred că iubirea e cel mai frumos lucru din lume! Spune o femeie a cărei vârstă e greu de ghicit în spatele părului roșu și a hainelor de un verde țipător.

-Da, da! Și eu zic la fel!

-Și eu, și eu! Se aud alte voci. Iar după voci își fac apariția și proprietarele lor. Îmbrăcate toate cu haine în diverse nuanțe de verde și cu părul roșu.

Apare și o femeie cu părul blond, aceasta îmbrăcată cu o rochie albastră.

-Și eu cred la fel despre iubire. Vai, dar ce bine vă stă cu părul roșu! Minunat, o să mi-l vopsesc și eu așa!

-O, nu! Încep să țipe roșcatele. Nuanța ta de blond este superbă! Noi vom merge să ne colorăm părul așa, ca tine!

Femeile se depărtează în direcții diferite, țipând toate bucuroase că își vor schimba culoarea părului. Blonda va fi roșcată, roșcatele vor fi blonde.

Ce nebunie! Orașul ăsta e chiar ciudat. Și abia am intrat în el. Cine știe ce mă așteaptă mai încolo.

Un stadion de fotbal - peste asta dau. Pe stadion e meci. Joacă o singură echipă. Sunt 11 jucători. Joacă împotriva lor înșiși. Bărbații din tribune se agită, ridicați în picioare și scandează toți numele echipei. După o vreme arbitrul fluieră, oprește jocul pentru 10 secunde, iar bărbații încep să scandeze împotriva echipei. E un joc absurd, dar pe de altă parte, toată lumea e mulțumită. Echipa pierde și câștigă în același timp; oamenii se bucură că preferații lor au câștigat, se bucură că adversarii au pierdut și de data asta. Nici măcar un scor egal nu-i deranjează, pentru că oricum s-au eliberat de energiile negative și de frustrări, scandând împotriva adversarilor și înjurându-i. Așadar, echipa de fotbal e înjurată și încurajată la semnalul arbitrului. Totul se face după cum fluieră el.

L-am întrebat pe unul dintre spectatori: ce faceți dacă se strică fluierul arbitrului? Sau dacă el uită să fluiere, de unde mai știți când să schimbați lozinca? Păi simplu. Avem și noi ceasuri și ne cronometrăm, schimbăm placa după ceas. Aha. Și atunci de ce mai aveți nevoie de arbitru? Întreb eu, închipuindu-mi-l ca pe un dirijor care dă din mâini, chiar dacă fiecare cântăreț își are partitura în fața ochilor. Omul se scarpină după urechea stângă și mă privește lung, mirându-se de ignoranța mea. Cum de ce? Păi, ca să avem pe cine da vina când pierde echipa favorită, că a ținut el cu adversarii. Nu văd decât o echipă pe teren, zic eu. Asta pentru că așa vrei tu să vezi. Dar de fapt, pentru noi sunt două echipe. De ce crezi că ne străduim aici să facem galerie? Suntem suporteri adevărați și, ca orice suporteri adevărați și înfocați, susținem formația favorită și înjurăm adversarii.

Mda. Un meci în care tu joci împotriva ta. Tu pierzi, tu câștigi. Dar, în același timp, nici nu pierzi, nici nu câștigi. În plus, ai posibilitatea să dai vina pe arbitru pentru oricare din rezultatele posibile. Pentru că nu ți-a dat ție o șansă, pentru că a dat-o adversarului, pentru că nu a dat-o nimănui. De-aia e pus arbitru, ca țap ispășitor. Ne prefacem că-l ascultăm, facem ce ne spune el, apoi îl scoatem vinovat. Noi, în schimb, nu avem nicio vină. Am fost cuminți. Am ascultat tot ce a spus el și uite că nimic nu a ieșit bine!

Tocmai în timpul acestor raționamente filosofico-fotbalistice, telefonul mobil din buzunar a început să sune. Nu am recunoscut numărul de pe ecran, așa că am răspuns mirat și cu oarecare întârziere.

O voce de femeie mi-a spus cu hotărâre:

-Vă așteptăm la gară. Nu ați coborât din tren la stația care trebuie. Nu aveți ce căuta în acest oraș. Nu încă. Așa că veți lua primul tren care va opri la destinația corectă.

După o tăcere a mea de câteva secunde, am vrut să o întreb cine este și de unde știe numărul meu. Însă nici nu am apucat să mai deschid gura că ea mi-a repetat: Vă așteptăm la gară. Apoi a închis.

Rezultatele Concursului National de Poezie Ioanid Romanescu, 26 iulie 2011

Am primit pe email rezultatele celei de-a 7-a editii a Concursului National de Poezie Ioanid Romanescu. Festivitatea de premiere a avut loc marti, 26 iulie 2011, in comuna Aroneanu, jud. Iasi. Lasand la o parte nota mea mica, ma mira si notele ciudat de mici acordate unor alti concurenti, in special a fetelor din Suceava care castiga premii la alte concursuri importante. Dar, gusturile nu se discuta, sper sa aflu si cine au fost membrii juriului :)nu de alta dar in ceea ce ma priveste nu am obtinut niciodata note atat de mici, poate doar la mate si fizica, in liceu :)



1 Țăruș Ramona
Oraș Săveni
Județ Botoșani
9,5

2 Lazăr Alexandra Roxana
Județul Brașov
9,33

3 Stoie Sînziana Maria
Județul Brașov
9

4 Felciuc Andreea
Oraș Vatra Dornei
JudețuL Suceava
8,33

5 Gherghinescu Bianca Daniela
Localitatea Reșița
Județul Caraș- Severin
7,66

6 Natalia Nistor de Chavez
Comuna Sărătănii Vechi
Republica Moldova
7,66

7 Belea Miruna Ștefana
Comuna Ulmi
Județul Dâmbovița
7,66

8 Nițescu Radu
București
7,66

9 Văsieș Alexandru
Oraș Bistrița
Județul Bistrița Năsăud
7,66

10 Văsieș Oana
Oraș Bistrița
Județul Bistrița- Năsăud
7,66

11 Teliban Andreea
Localitatea Broșteni
Județul Suceava
7,66

12 Otay Deniz
Oraș Suceava
Județul Suceava
7,66

13 Ștreangă Iulia- Mădălina
Oraș Iași
Județul Iași
7

14 Chiriac George
6,66

15 Grosu Ionela Mădălina
Localitatea Todirești
6,66

16 Matei Cătălina
București
6,66

17 Bîrsa Daniela
Oraș Chișinău
Republica Moldova
6,66

18 Nuță Ana Mihaela
Oraș Chișinău
Republica Moldova
6,66

19 Grămadă Iulian Cătălin
Comuna Ipotești
Județul Suceava
6,66

20 Florescu Andrei
Comuna Alexandru cel Bun
Județul Neamț
6,66

21 Stancu Cristina
București
6,66

22 Dănilă Andreea Maria
Comuna Șugag
Județul Alba
6,66

23 Neacșu Catinca
Localitatea Sărmașu
Județul Mureș
6,66

24 Popescu Marina
București
6,66

25 Lupașcu Ana Maria
Localitatea Vama
Județul Suceava
6

26 Tihan Alexandra Mădălina
Localitatea Fălticeni
Județul Suceava
6

27 Vlad Alexandru
Localitatea Crihalma
Județul Brașov
5,66

28 Hangiu Marica Viorica
Oraș Călărași
5,66

29 Stoleru Georgiana Ingrid
Oraș Iași
Județul Iași
5,66

30 Martelli Maria Mirela
Oraș Deva
Județul Hunedoara
5,66

31 Stavrositu Mirela
București
5,66

32 Stanciu Theodora
Oraș Iași Județul Iași
5,66

33 Cigoli Mariana Anisia
Județul Suceava
5,66

34 Rusu Diana Alisa
Oraș Baia Mare
Județul Maramureș
5,66

35 Răileanu Raluca Elena
Localitatea Aroneanu
Județul Iași
5,66

36 Brebene Daniela
Localitatea Tulcea
Județul Tulcea
5,66

37 Chesov Elena
Chișnău
Republica Moldova
4,66

38 Dinu Andreea Rodica
Localitatea Mărășești
Județul Vrancea
4,66

39 Toba Cosmin Marian
Drobeta Turnu Severin
4,66

Mici scamatorii

-un poem mai vechi, de pe la inceputul lui 2010 (premiat la un concurs literar), de existenta caruia mi-a amintit trecerea in non-existenta a lui Amy Winehouse...-

O mulţime de şine se întretaie în palmele mele
trec nişte trenuri nevrotice, miniaturale
Amy cântă
„They try to make me go to rehab
I say no, no, no”
cobor o vreme din palma destinului
cu toţii trebuie să facem asta din când în când
să negăm tot, să fim contra şi anti
până şi împotriva noastră să fim
chiar dacă ne lovim cu tălpile goale
de pietre prea reci sau prea ascuţite
şi vine unul, ne coase vreo cruce de tricou
sau ne trânteşte pe spate o carapace de broască ţestoasă
ne îmbracă mâinile în cleşti de crustacee
amintindu-ne de viaţa
în patru cărţi a lui Lanark
altul o îmbracă pe soră-sa în costum de cabaret
ne-o vinde la primul colţ de stradă
la al doilea ne-o suflă de sub nas
la al treilea tot soră-sa, proorociţa mileniului
cu dreapta ne ghiceşte viitorul
şi cu stânga ne fură tot mărunţişul din buzunar
la al patrulea colţ de stradă
se deghizează el în negustor de oglinzi
ne vâră una sub nas
cică o să ne vedem tineri toată viaţa
dar noi ştim câte mii de ani purtăm sub tricou
facem semn să vină înapoi mâna destinului
ne cuibărim din nou în ea
şi-atunci se întâmplă ceea ce era şi firesc
şuieratul locomotivei, bufnitura, cioburile, chipuri risipite
şi palma care acoperă totul.

biserica.hypermarketul.

Am primit azi cea mai tâmpită și mai sfruntată invitație pe care mi-a fost dat să o văd vreodată. La început, am crezut că e una din obișnuitele oferte de pizza. Apoi am privit mai atent pliantul. Stătea așa, plin de sine, în cutia poștală, ca un mare director cufundat în fotoliul său din piele și mă privea trufaș. Am simțit ceva ciudat în clipa în care l-am ținut în palmă. Avea o greutate și o textură aparte, cu toate astea nu mi-aș fi putut imagina ceva atât de odios referitor la conținut.

Stimată Doamnă/Stimate Domn,

Avem plăcerea să vă aducem la cunoștință că, începând cu data de    la adresa  se va deschide cea mai modernă biserică din țară. Acest nou lăcaș de cult își propune să îmbine tehnologiile de ultimă oră, tehnici de training și coaching personal precum și practici parapsihologice, toate susținute de un personal excelent pregătit și toate în scopul bunăstării Dumneavoastră. În secolul 21, secolul vitezei și al comunicării, este nevoie de o religie adaptată nevoilor individului aflat într-un permanent progres, într-o continuă dezvoltare. De aceea, participând la întrunirile noastre veți puteți găsi liniștea și bunăstarea materială și spirituală. Vă așteptăm, în număr cât mai mare, la spectacolul de inaugurare, unde vor fi invitați cei mai buni cântăreți, cele mai bune trupe ale momentului și cei mai talentați actori. Nu ratați nici tombola noastră cu megapremii. Acestea și multe alte suprize pentru credincioșii de toate vârstele. Grăbiți-vă însă, înscrierile gratuite sunt limitate și se pot face la numărul de telefon  .

Îi așteptăm pe cei aleși cu multă credință și speranță. Viitorul omenirii se află în mâinile voastre, iubiți confrați!

With love,

Eternaly yours,

Churches Manager,



*

Anunța deschiderea unei noi biserici, o biserică autoproclamată a secolului 21, o biserică modernă și cinică asemeni societății în care trăim. O biserică a concertelor și tombolelor. O biserică asemeni unui hypermarket. Doar că produsele comercializate sunt contrafăcute și ireale în același timp. Te îmbraci cu haine ultramoderne, urci în mașina de lux și demarezi. În cel mai scurt timp posibil accelerezi la 100-120 km/h, apoi oprești la destinație cu o frână memorabilă, demnă de a atrage atenția asupra importanței persoanei tale. Cobori și îți faci triumfal intrarea în hypermarket. Aici totul impecabil. Muzică de calitate la sisteme audio de ultimă generație. Plasme uriașe care fac reclamă la sute de produse și promoții. Cititoare de preț ultra-inteligente. Toaletele pentru clienți sclipesc de curățenie și te amețesc cu parfumul fin al soluțiilor scumpe de curățat. Asistenți amabili te întâmpină la fiecare raion oferindu-ți ajutorul. Ordine exemplară la rafturi – produsele aranjate pe categorii bine stabilite: preț, culoare, gramaj etc. La fiecare raion în parte sunt cel puțin 2-3 promoții, chiar și restul prețurilor par atât de avantajoase că îți vine să cumperi din fiecare sortiment câte ceva, iar personalul e atât de amabil, îți dă impresia că te afli printre prieteni buni pe care-i știi de o viață.

Dar, când te apropii de raft și întinzi mâna spre mărul acela perfect, lucios, roșu, proaspăt, își dai seama că el nu este real, este doar o proiecție a dorinței tale de a găsi un astfel de măr. La fel se întâmplă cu fiecare produs în parte: pâinea, laptele, muștarul, prăjiturile, mușchiul de vită, peștele, gelul de duș, hârtia igienică. Proiecții, proeicții, proiecții. Atingi unul dintre angajații amabili și zâmbitori. E real. Te uiți buimăcit în jurul tău și vezi aceeași nedumerire pe chipul celorlalți cumpărători. Și totuși, personalul de vânzări e atât de amabil încât nu poți refuza când ți se oferă să deguști o bucățică de brânză proaspătă – proiecție. Promoterul te întreabă cu o imensă politețe și un zâmbet de înger dacă ți-a plăcut. Simți că i-ai frânge inima dacă i-ai spune: ai înnebunit? Mi-ai dat să mănânc aer!desene!proiecții! Așa că zâmbești timid și spui: da, proaspătă și gustoasă. Și accepți imaginea unui calup e brânză pe care promoterul ți-o așază cu abilitate în coș (coșul este real, roșu, din plastic), îndrumându-te cu același zâmbet binevoitor spre cea mai apropiată casă de marcat unde vei plăti cu bani reali provenind din munca ta reală pentru iluzia din coș. După 2-3 astfel de experiențe, văzând atâția alți clienți care vin la hypermarket, vei crede că este ceva normal, atras fiind și de ordinea perfectă și de atenția care ți se acordă. Ba chiar vei începe să simți aroma, gustul, textura proiecțiilor pe care le cumperi. Te vei hrăni cu ele și vei fi fericit, promoțiile super-avantajoase te vor atrage mereu la hypermarket.

După ce am terminat de scris în minte povestea hypermarketului, mi-am aprins o țigară și am ieșit pe balcon. Simțeam realmente nevoia să fac asta. Prin fața mea a trecut iar mașina de parbrizul și luneta căreia sunt prinse cu ventuze zaruri și cruci. Alternează într-un mod bizar. Zar-cruce-zar-cruce. Totuși, de data asta nu mi s-a mai părut nimic nelalocul său în toată asocierea asta. M-am întrebat doar dacă proprietar este preotul hypermarketului sau managerul bisericii.

fără lacrimi

Zena nu poate plânge
își plimbă tristețea dintr-o mână în alta
o stoarce ca pe o rochie proaspăt spălată
i-am spus
caută-ți bine lacrimile
știu sigur că maică-ta nu le-a luat
se săturase de ele când a plecat
a luat doar hainele pe care voi
i le-ați cumpărat în pripă
și bucata de pânză ieftină
a mai luat și cuvintele alea
știi tu, rostite deasupra
așa cum se face mereu în cazurile astea
și razele de soare
ultimele și cele mai vii
și mirosul de brad al eternității
dar lacrimile, Zena,
le-a pus bine undeva
știa că vei avea nevoie de ele.

Festivalul-Concurs international de creatie literara "Avangarda XXII", 22-24 septembrie 2011, Bacau

Fundatia Culturala "Georgeta si Mircea Cancicov" organizeaza, in perioada 22-24 septembrie, la Bacau, cea de-a X-a editie a Festivalului-Concurs international de creatie literara "Avangarda XXII". Sunt invitati sa participe creatori de proza, poezie, teatru, eseu, critica literara, atat din tara cat si din Basarabia, Bucovina (Ukraina), Voivodina (Serbia), Gyula (Ungaria) si din diaspora.
Termenul de depunere a lucrarilor este 15 iulie 2011, iar mai multe informatii despre conditiile de participare si premiile oferite puteti obtine de pe site-ul fundatiei:

http://www.avangarda22.ro/html/fest_av22_regulament.html

Salonul 3

Mă plimb cu o moarte pe limbă

o port așa ca pe o acadea

cineva spune că ziua încă nu a

secat de bune intenții

cineva își cheamă mireasa la o partidă de șah

e soare azi pe holurile nefiresc alungite

e strălucire multă aici

cineva întreabă dacă am ajuns dincolo

sunt îngeri în halate albe

cu aripi ascunse în buzunar

mai suntem noi, ăștia care

scoatem limba unii la alții

ne arătăm moartea și ne lăudăm

care o are mai viu colorată.

la moartea lui Ginsberg (asta i-as fi scris eu, daca as fi fost acolo)

volumul „Howl și alte poeme” (Polirom, 2010) mi-a inspirat un poem despre viața&moartea poetului american, dar și o scurtă prezentare a vieții&creației sale. menționez că folosirea semnului „&” este tot un tribut adus lui allen ginsberg, pentru a re-crea atmosfera din textele sale.

poem la moartea lui Ginsberg

un joint familiar & savuros

dar neașteptat

de parcă ar fi primul care îți inundă

cavitatea existențială

un tors lucios al unui buddha cu sfințenia

tocită de atingeri profane

o coapsă molcomă și blondă de bărbat

simțeai cum te mângâie

cu un fel de blândețe fermă

croia drum spre adâncurile tale

îți punea pe jar ultimele simțuri

amorțite

atenuate

ațâțate

știai

de acolo de la picioarele patului

te privea lasciv dar cathartic

ca un ultim flăcău de 18 ani

care te ridică în extaz spre Nirvana.

Allen Ginsberg – poet american (1926-1997), exponent al generației beat – generația tinerilor revoltați și precursoare a mișcării hippie. A militat pentru libertate (a opiniilor, sexuală etc), pentru pace (militant împotriva războiului din Vietnam). Mare admirator al lui Walt Whitman, a cochetat cu religiile orientale și nu s-a sfiit nicio clipă să-și recunoască homosexualitatea  și să o expună în creațiile sale literare. Unele poeme pot părea șocante chiar și în ziua de azi, dar ele simbolizează renunțarea la false prejudecăți, un pas decisiv în ceea ce privește manifestarea libertății de a fi & a exprima. Practic, a creat o școală literară.

Versurile sale sunt în general lipsite de sentimentalism, dar bogate în (auto)ironie, atacă probleme dintr-o gamă variată de categorii (filosofice, religioase, istorice, economice, sexuale, culturale), dar, face ce face și se întoarce tot la problemele Americii din anii 50. O bună parte a poemelor sunt autobiografice, descriu evenimente cum ar fi o călătorie cu avionul, iubirea lui pentru diverși bărbați, amintiri din copilăria sa, biografia mamei sale (în „Kaddish”).

Poeme reprezentative: „America”, „Howl”, „Kaddish”, dar personal le apreciez pe cele scrise în anul morții sale, au o mai mare capacitate de a transmite sentiment & emoție cititorului.

Crezul poetic al lui Ginsberg (care i-a influențat vizibil pe foarte mulți poeți din ziua de azi):

„Poezia nu poate fi expresia liniei de partid. Poezia înseamnă să zaci noaptea cu lumina stinsă, să gândești ceea ce gândești cu adevărat, să dezvălui lumea ta interioară lumii din afară, asta face poetul”.

Îl recomand pentru modernitatea&originalitatea stilului, dar și pentru că mulți dintre poeții de azi sunt, conștient sau nu, influențați de scriitura lui. (la Ed. Polirom, volumul „Howl și alte poeme”).

revelionul orașului meu

București, ai petrecut strașnic

ți-ai săltat fustele colorate până la cer

ai lăsat la vedere senzualitatea străzilor înghețate

trupul tău împodobit cu legiuni de

suflete aburinde

suflete bete

suflete împietrite

suflete inocente

suflete ninse

suflete umanoide schizoide

ți-ai ascuns câinii în boscheții arși de chiciură

i-ai speriat cu surlele și trâmbițele artificiilor

apocalipsa petardelor tale

ți-ai trimis bucuria

spre adevăratele stele

ai aruncat trecutul în paginile de istorie

din care ai făcut confetti

(am citit până în ultimul ceas

Un secol cu Neagu Djuvara)

ți-ai dat iar în petic

te-ai fălit cu imnuri fără glorie

concerte șampanii pahare și sticle

împrăștiate în marile piețe construite de comuniști

București ia-ți acum copiii străzii de mână

du-i la movieplex e premiera celui mai nou SF.

Anul Domnului 2011.

O să mă spăl pe dinți și viața va fi ca înainte.

Românilor le e dor de cozi

Mai e un pic și se fac nu-știu-câți ani de la Revoluție. Sau, mă rog, ceea ce unii numesc revoluție. Eu una habar n-am ce-a fost, aveam 7 ani în '89 și eram tristă că n-am avut brad în anul ăla, prea puțin mă interesau împușcăturile, morții de pe străzi sau executarea ceaușeștilor. Egoism de copil. Am scris totuși cu o cariocă albastră, pe linoleumul verde din camera alor mei: LIBERTATE. Chiar dacă nu știam pe atunci ce este noțiunea asta. Și încep să am îndoieli cum că aș ști ce este libertatea, chiar și in ziua de azi.

Nu pot să-mi imaginez de câtă libertate au parte niște oameni care se trezesc la 5 într-o dimineață geroasă de iarnă pentru a fi siguri că reușesc să apuce o pereche de șosete, o bere sau niște blugi la preț mic. De fapt, ei nici nu știau pentru ce stau la coadă, au aflat abia când au reușit să intre în magazinul ANAF-ului, după multe ore de așteptare, îmbrânceli, înjurături și intervenții ale jandarmilor. După multe ore de exhibare a instinctelor animalice și a urii. Asta au dobândit ei după mai bine de 20 de ani de capitalism&democrație: o pereche de blugi de cea mai proastă calitate, fără etichetă, confiscată de ANAF de la chinezii din engros-ul Europa. Libertatea ca o bucată de pânză ieftină, ca o doză de bere chioară pentru care unii sunt în stare să se bată, să și ucidă la nevoie. Pe principiul: dacă tot e aproape gratis, de ce să nu am și eu? Libertatea sărăciei, urii, disperării și dezumanizării.

În timp ce ăia se călcau în picioare pentru chilipiruri, reconstituind într-o formă hiperbolizată cozile la brânză, tacâmuri sau bomboane cubaneze din vremea Ceaușescului, eu citeam geniala carte a lui Orwell („1984”) și îmi imaginam, cu malițiozitate perversă, cum tele-ecranele înregistrează fiecare mișcare, fiecare spasm, fiecare înjurătură a celor care își disputau sărăcia pe strada Măriuca din sectorul 4. Cele Două Minute de Ură transformate în Zece Ore de Ură.

LIBERTATE. 

Traiana este

Traiana ascultă seara Frank Sinatra

fumează orele înguste și își pune rotocoalele pe deget

(așa se logodește ea cu timpul)

topește la flacăra brichetei

zăpezile târzii ale regretelor

care îi degeră visele.

Traiana citește toate cărțile lui Murakami

ea știe prea bine cine e adevăratul Johnnie Walker

cel care îi amețește de ani buni

nisipul curgător prin vene.

Traiana zâmbește ca să nu plângă

șoptește ca să nu urle și să nu

smulgă cu gheare negre masca lumii

care în anumite nopți seamănă izbitor cu o lună plină.

Traiana își mușcă până la sânge mâinile

atunci când ele neastâmpărate ating cerul

i se pare o impietate să te înalți

ca un zmeu păgân să murdărești cupola sfinților

cu markerul strident colorat.

Traiana primește în fiecare an câte un cerc nou

cu frișcă sau ciocolată

și lumânările care îi socotesc viața

se sting mereu dintr-o singură suflare.

Traiana este o zbatere de aripă într-un piept

deși alții cred că ar fi o inimă uitată afară

de un chirurg nepriceput.