Faceți căutări pe acest blog
Se afișează postările cu eticheta proza. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta proza. Afișați toate postările
duminică, 21 august 2011
Meciul (fragment din ceva care...va deveni la un moment dat o proză mai măricică)
Tare ciudat. Parcă aș fi Gulliver într-una din călătoriile sale. De când am intrat în orașul ăsta, aud peste tot aceleași cuvinte. Sunt mai degrabă un fel de exclamații, ca niște lozinci. Mă uit cu atenție la oameni. Seamănă destul de bine între ei, deși dacă îi studiezi mai îndeaproape vezi că au trăsături fizice distincte. Dar hainele, felul în care își poartă părul... aproape identice. Mă gândesc să-i studiez, pentru că demult nu am mai văzut atâția oameni la un loc, desfășurând activități cât se poate de umane: mergând, fumând, conducând mașini, intrând și ieșind din magazine, plimbându-și bebelușii în cărucioare. Erau oameni exact ca aceia pe care mi-i aminteam eu din trecut: ca părinții mei, ca soția și socrul meu, ca toți aceia pe care îi cunoscusem pe când locuiam în orășelul natal. Mi se părea că trecutul a deschis în fața mea, ademenitor, un album cu poze alb-negru în care toți acești oameni înviau pentru câteva clipe și-și retrăiau viețile. Apoi, când privirea mea se muta în altă direcție, ei redeveneau niște poze impersonale. Nu-mi explicam nici eu prea bine de ce aveam sentimentul ăsta ciudat. Poate pentru că stătusem prea mult în casa cu poze și pierdusem noțiunea timpului și a realității. Sau poate că și aici era tot un loc cu poze. Nu o casă, ce-i drept, ci un oraș.
-M-am îndrăgostit și cred că iubirea e cel mai frumos lucru din lume! Spune o femeie a cărei vârstă e greu de ghicit în spatele părului roșu și a hainelor de un verde țipător.
-Da, da! Și eu zic la fel!
-Și eu, și eu! Se aud alte voci. Iar după voci își fac apariția și proprietarele lor. Îmbrăcate toate cu haine în diverse nuanțe de verde și cu părul roșu.
Apare și o femeie cu părul blond, aceasta îmbrăcată cu o rochie albastră.
-Și eu cred la fel despre iubire. Vai, dar ce bine vă stă cu părul roșu! Minunat, o să mi-l vopsesc și eu așa!
-O, nu! Încep să țipe roșcatele. Nuanța ta de blond este superbă! Noi vom merge să ne colorăm părul așa, ca tine!
Femeile se depărtează în direcții diferite, țipând toate bucuroase că își vor schimba culoarea părului. Blonda va fi roșcată, roșcatele vor fi blonde.
Ce nebunie! Orașul ăsta e chiar ciudat. Și abia am intrat în el. Cine știe ce mă așteaptă mai încolo.
Un stadion de fotbal - peste asta dau. Pe stadion e meci. Joacă o singură echipă. Sunt 11 jucători. Joacă împotriva lor înșiși. Bărbații din tribune se agită, ridicați în picioare și scandează toți numele echipei. După o vreme arbitrul fluieră, oprește jocul pentru 10 secunde, iar bărbații încep să scandeze împotriva echipei. E un joc absurd, dar pe de altă parte, toată lumea e mulțumită. Echipa pierde și câștigă în același timp; oamenii se bucură că preferații lor au câștigat, se bucură că adversarii au pierdut și de data asta. Nici măcar un scor egal nu-i deranjează, pentru că oricum s-au eliberat de energiile negative și de frustrări, scandând împotriva adversarilor și înjurându-i. Așadar, echipa de fotbal e înjurată și încurajată la semnalul arbitrului. Totul se face după cum fluieră el.
L-am întrebat pe unul dintre spectatori: ce faceți dacă se strică fluierul arbitrului? Sau dacă el uită să fluiere, de unde mai știți când să schimbați lozinca? Păi simplu. Avem și noi ceasuri și ne cronometrăm, schimbăm placa după ceas. Aha. Și atunci de ce mai aveți nevoie de arbitru? Întreb eu, închipuindu-mi-l ca pe un dirijor care dă din mâini, chiar dacă fiecare cântăreț își are partitura în fața ochilor. Omul se scarpină după urechea stângă și mă privește lung, mirându-se de ignoranța mea. Cum de ce? Păi, ca să avem pe cine da vina când pierde echipa favorită, că a ținut el cu adversarii. Nu văd decât o echipă pe teren, zic eu. Asta pentru că așa vrei tu să vezi. Dar de fapt, pentru noi sunt două echipe. De ce crezi că ne străduim aici să facem galerie? Suntem suporteri adevărați și, ca orice suporteri adevărați și înfocați, susținem formația favorită și înjurăm adversarii.
Mda. Un meci în care tu joci împotriva ta. Tu pierzi, tu câștigi. Dar, în același timp, nici nu pierzi, nici nu câștigi. În plus, ai posibilitatea să dai vina pe arbitru pentru oricare din rezultatele posibile. Pentru că nu ți-a dat ție o șansă, pentru că a dat-o adversarului, pentru că nu a dat-o nimănui. De-aia e pus arbitru, ca țap ispășitor. Ne prefacem că-l ascultăm, facem ce ne spune el, apoi îl scoatem vinovat. Noi, în schimb, nu avem nicio vină. Am fost cuminți. Am ascultat tot ce a spus el și uite că nimic nu a ieșit bine!
Tocmai în timpul acestor raționamente filosofico-fotbalistice, telefonul mobil din buzunar a început să sune. Nu am recunoscut numărul de pe ecran, așa că am răspuns mirat și cu oarecare întârziere.
O voce de femeie mi-a spus cu hotărâre:
-Vă așteptăm la gară. Nu ați coborât din tren la stația care trebuie. Nu aveți ce căuta în acest oraș. Nu încă. Așa că veți lua primul tren care va opri la destinația corectă.
După o tăcere a mea de câteva secunde, am vrut să o întreb cine este și de unde știe numărul meu. Însă nici nu am apucat să mai deschid gura că ea mi-a repetat: Vă așteptăm la gară. Apoi a închis.
vineri, 1 iulie 2011
biserica.hypermarketul.
Am primit azi cea mai tâmpită și mai sfruntată invitație pe care mi-a fost dat să o văd vreodată. La început, am crezut că e una din obișnuitele oferte de pizza. Apoi am privit mai atent pliantul. Stătea așa, plin de sine, în cutia poștală, ca un mare director cufundat în fotoliul său din piele și mă privea trufaș. Am simțit ceva ciudat în clipa în care l-am ținut în palmă. Avea o greutate și o textură aparte, cu toate astea nu mi-aș fi putut imagina ceva atât de odios referitor la conținut.
Stimată Doamnă/Stimate Domn,
Avem plăcerea să vă aducem la cunoștință că, începând cu data de la adresa se va deschide cea mai modernă biserică din țară. Acest nou lăcaș de cult își propune să îmbine tehnologiile de ultimă oră, tehnici de training și coaching personal precum și practici parapsihologice, toate susținute de un personal excelent pregătit și toate în scopul bunăstării Dumneavoastră. În secolul 21, secolul vitezei și al comunicării, este nevoie de o religie adaptată nevoilor individului aflat într-un permanent progres, într-o continuă dezvoltare. De aceea, participând la întrunirile noastre veți puteți găsi liniștea și bunăstarea materială și spirituală. Vă așteptăm, în număr cât mai mare, la spectacolul de inaugurare, unde vor fi invitați cei mai buni cântăreți, cele mai bune trupe ale momentului și cei mai talentați actori. Nu ratați nici tombola noastră cu megapremii. Acestea și multe alte suprize pentru credincioșii de toate vârstele. Grăbiți-vă însă, înscrierile gratuite sunt limitate și se pot face la numărul de telefon .
Îi așteptăm pe cei aleși cu multă credință și speranță. Viitorul omenirii se află în mâinile voastre, iubiți confrați!
With love,
Eternaly yours,
Churches Manager,
*
Anunța deschiderea unei noi biserici, o biserică autoproclamată a secolului 21, o biserică modernă și cinică asemeni societății în care trăim. O biserică a concertelor și tombolelor. O biserică asemeni unui hypermarket. Doar că produsele comercializate sunt contrafăcute și ireale în același timp. Te îmbraci cu haine ultramoderne, urci în mașina de lux și demarezi. În cel mai scurt timp posibil accelerezi la 100-120 km/h, apoi oprești la destinație cu o frână memorabilă, demnă de a atrage atenția asupra importanței persoanei tale. Cobori și îți faci triumfal intrarea în hypermarket. Aici totul impecabil. Muzică de calitate la sisteme audio de ultimă generație. Plasme uriașe care fac reclamă la sute de produse și promoții. Cititoare de preț ultra-inteligente. Toaletele pentru clienți sclipesc de curățenie și te amețesc cu parfumul fin al soluțiilor scumpe de curățat. Asistenți amabili te întâmpină la fiecare raion oferindu-ți ajutorul. Ordine exemplară la rafturi – produsele aranjate pe categorii bine stabilite: preț, culoare, gramaj etc. La fiecare raion în parte sunt cel puțin 2-3 promoții, chiar și restul prețurilor par atât de avantajoase că îți vine să cumperi din fiecare sortiment câte ceva, iar personalul e atât de amabil, îți dă impresia că te afli printre prieteni buni pe care-i știi de o viață.
Dar, când te apropii de raft și întinzi mâna spre mărul acela perfect, lucios, roșu, proaspăt, își dai seama că el nu este real, este doar o proiecție a dorinței tale de a găsi un astfel de măr. La fel se întâmplă cu fiecare produs în parte: pâinea, laptele, muștarul, prăjiturile, mușchiul de vită, peștele, gelul de duș, hârtia igienică. Proiecții, proeicții, proiecții. Atingi unul dintre angajații amabili și zâmbitori. E real. Te uiți buimăcit în jurul tău și vezi aceeași nedumerire pe chipul celorlalți cumpărători. Și totuși, personalul de vânzări e atât de amabil încât nu poți refuza când ți se oferă să deguști o bucățică de brânză proaspătă – proiecție. Promoterul te întreabă cu o imensă politețe și un zâmbet de înger dacă ți-a plăcut. Simți că i-ai frânge inima dacă i-ai spune: ai înnebunit? Mi-ai dat să mănânc aer!desene!proiecții! Așa că zâmbești timid și spui: da, proaspătă și gustoasă. Și accepți imaginea unui calup e brânză pe care promoterul ți-o așază cu abilitate în coș (coșul este real, roșu, din plastic), îndrumându-te cu același zâmbet binevoitor spre cea mai apropiată casă de marcat unde vei plăti cu bani reali provenind din munca ta reală pentru iluzia din coș. După 2-3 astfel de experiențe, văzând atâția alți clienți care vin la hypermarket, vei crede că este ceva normal, atras fiind și de ordinea perfectă și de atenția care ți se acordă. Ba chiar vei începe să simți aroma, gustul, textura proiecțiilor pe care le cumperi. Te vei hrăni cu ele și vei fi fericit, promoțiile super-avantajoase te vor atrage mereu la hypermarket.
După ce am terminat de scris în minte povestea hypermarketului, mi-am aprins o țigară și am ieșit pe balcon. Simțeam realmente nevoia să fac asta. Prin fața mea a trecut iar mașina de parbrizul și luneta căreia sunt prinse cu ventuze zaruri și cruci. Alternează într-un mod bizar. Zar-cruce-zar-cruce. Totuși, de data asta nu mi s-a mai părut nimic nelalocul său în toată asocierea asta. M-am întrebat doar dacă proprietar este preotul hypermarketului sau managerul bisericii.

miercuri, 1 iunie 2011
Festivalul-Concurs international de creatie literara "Avangarda XXII", 22-24 septembrie 2011, Bacau
Fundatia Culturala "Georgeta si Mircea Cancicov" organizeaza, in perioada 22-24 septembrie, la Bacau, cea de-a X-a editie a Festivalului-Concurs international de creatie literara "Avangarda XXII". Sunt invitati sa participe creatori de proza, poezie, teatru, eseu, critica literara, atat din tara cat si din Basarabia, Bucovina (Ukraina), Voivodina (Serbia), Gyula (Ungaria) si din diaspora.
Termenul de depunere a lucrarilor este 15 iulie 2011, iar mai multe informatii despre conditiile de participare si premiile oferite puteti obtine de pe site-ul fundatiei:
http://www.avangarda22.ro/html/fest_av22_regulament.html

Abonați-vă la:
Postări (Atom)